Concluzia profesorului Silviu Dragomir
în legătură cu tabloul votiv al Bisericii din Crișcior este următoarea: Tabloul
votiv reprezintă pe bătrânul jupan Bălea cu întreaga fimilie, închinând
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ctitoria din Crișcior. Alături de el stau
soția, jupânița Vișe, fiul său Jova și cei doi nepoți, Laslău și Ștefan”. Ei au
fost înmormântați în ctitoria aceasta, după cum s-a constatat cu prilejul celei
din urmă reparații. Resturi din osemintele lor s-au dezgropat de sub turn,
amestecate cu pământ, ceea ce dovedea că mormintele lor au fost răscolite de
mai multe ori.
În continuarea celor doi cavaleri
atenția istoricului Silviu Dragomir a fost reținută de alte trei chipuri, ce
reprezentau pe sfinții patroni ai Ungariei, regii Ștefan, Emeric și Ladislau.
Acesta era un omagiu pe care supușii regelui ungar erau datori să-l aducă
stăpânitorilor de atunci. Altfel, o asemenea ctitorie nu era tolerată, mai ales
că poruncile regale și sinoadele bisericii catolice opreau pe schismatici (românii
ortodocși) a-și clădi biserici din piatră. Schismaticilor nu le este permis a
ține cult dumnezeiesc, a zidi capele sau alte case sfinte, nici credincioșilor
nu le este iertat a lua parte la astfel de cult dumnezeiesc sau de a intra în
asemenea capele. În caz de nevoie să se aplice împotriva acestor preoți puterea
brachială.
Din această cauză pictorul a fost
nevoit a se executa, zugrăvind chipurile sfinților catolici după modele
răsăritene. Ctitorii de la Crișcior au îndeplinit aceste condiții, cu atât mai
mult, cu cât ei erau nobili ai regatului ungar. Ca un semn de omagiu adus
regelui, care era patronul lor, ei au lăsat să se mai picteze pe peretele din
afară, întreaga familie a lui Ludovic
cel Mare. Pictura reprezenta pe regele Ludovic, regina Elisabeta și cele două
fiice Maria și Hedviga, ultima figură reprezentăndu-l pe Sigismund de
Luxemburg.
Toți sunt îmbrăcați în lungi mantii
regale, cusute cu fir, după stilul oriental. Pisania care a existat s-a pierdut
pentru totdeauna, astfel că pentru a determina timpul în care a fost clădită și
pictată, Silviu Dragomir bazându-se pe elementele oferite de chipurile din naos
și picturile murale de afară, optează pentru perioada 1375-1395. Documentele
din 1773, susținea Silviu Dragomir sunt falsificate. Bazându-se pe un document
din 1404, Ladislau era stăpânul proprietăților familiare și Bălea nu mai era în
viață, pentru a juca rolul unei povestiri romantice.
Biserica din Crișcior a suferit, de-a
lungul existenței sale, numeroase reparații. În anul 1907, preotul Ioan Perian
descria biserica din Crișcior spunând că „pe pereții ei s-ar afla zugrăvită
familia voievodului Bălea și a soției sale, în mărime naturală”. În cursul
revoluției din 1848-1849, biserica a fost incendiată, deci mai mult ca sigur că
la acea dată picturile erau acoperite, altfel s-ar fi distrus în totalitate. La
câțiva ani după revoluție, în 1852, preotul Nicolae Toda face reparații la
biserică, fără a face referire la existența picturilor. Cu ocazia acelei
reparații s-a aranjat și corul de deasupra tindei femeilor, alipit la peretele
de vest. (Oprișa Miron, Monografia
parohiei ortodoxe din Crișcior, Sibiu, 1960, lucrare în manuscris, p. 31)
Reparații la biserică s-au mai efectuat
și în anul 1879, când s-a efectuat lucrări atât în interiorul cât și în
exteriorul bisericii. Acum s-au practicat deschiderile celor două ferestre noi
în corpul vechi al navei, care au dus la distrugerea unor ansambluri de picturi
murale. Lucrările din anul 1879 au fost suportate de credinciosul Gheorghe
Bocan. (Oprișa Miron...) În anul 1880, s-a construit în jurul bisericii un zid
de piatră, înalt de circa 1, 70 m. În vara anului 1882 se construiește un nou
acoperiș din șindrilă, în locul celui vechi de paie. Fisurile din pereții
bisericii cereau efectuarea de reparații capitale. În anul 1899 s-a pus la cale
o colectă permanentă între credincioșii comunei, care a ajuns în anul 1907 la
aproape 6000 de coroane. În anul 1906, cu ocazia vizitării comunei Crișcior,
marele istoric Nicolae Iorga, atrage atenția preotului Ioan Perian „că atunci
când va face vreo reparație mai mare a bisericii, care era văruită în alb, atât
interior cât și exterior, să se caute sub tencuială căci se vor găsi precis
picturi străvechi”.
Lucrările de reparații din anul 1927 au
prilejuit acele descoperiri senzaționale. Despre cum s-au derulat evenimentele,
din acel an, apelăm la relatările lui Ștefan Pașca, originar din Crișcior,
doctor al Facultății de Litere din Cluj. „Era un foarte nimerit prilej – scria
Ștefan Pașca în 1931 – de a controla verosimilitatea tradițiunii orale, care
amintea picturi vechi pe dinafara și dinăuntru bisericii, picturi atestate de
altfel vag și de informații istorice. Câteva zile înainte de începerea
lucrărilor, am încercat, scrie Ștefan Pașca în continuare, la întâmplare pe
peretele din afară, din dosul bisericii, să dezlipesc cu un cuțit tencuiala
cojită și în câteva minute numai am reușit să am în fața mea o pictură de o
uimitoare claritate, un tablou reprezentând un grup de cinci persoane”.
„Cu înfrigurare și cu tot mai mare
grijă am dezlipit tencuiala de pe întreg peretele, reușind să mai descopăr
câteva fragmente de pictură mai puțin completă și deteriorată”. „Am procedat în
același fel cu pereții din interiorul bisericii și după două zile de lucru, în
tinda rezervată femeilor și pe o porțiune a peretelui din nordul naosului, am
reușit să scoatem la lumină o mulțime de picturi, reprezentând pe ctitorii
Sfântului locaș și un număr de scene religioase”.
În prevederile contractului de
reparație lucrătorii trebuiau să monteze schela și apoi lucrările propriu zise,
tencuitul și văruitul bisericii, care puneau în pericol picturile descoperite.
„M-am grăbit deci să atrag atenția Comisiunii Monumentelor Istorice din Cluj și
din București asupra descoperirilor, cerând să trimită un priceput care să
supravegheze păstrarea în bună stare a picturii. Cum vacanța era în toi, n-am
primit din partea nimănui nici un răspuns la cererile făcute și nici o îndrumare
asupra felului cum ar trebui să se procedeze pentru conservare. M-am adresat
atunci domnului profesor Nicolae Iorga care mi-a comunicat că va veni singur să
vadă biserica”. Scrisoarea istoricului Nicolae Iorga trimisă din Vălenii de
Munte, la 31 august 1927, o reproducem din lucrarea preotului pensionar Miron
Oprișa:
Scumpe
Domnule
Voi veni neaparat eu
însumi să văd picturile pe care vă rog a le supraveghea de aproape, dată fiind
excepționala lor importanță,
Primiți, vă rog,
cele mai bune salutări.
N. Iorga.
A trecut o lună întreagă, fără ca cineva dintre cei indicați
să se sesizeze de descoperirea istorică atât de importantă de la Crișcior și
fără ca să se ia măsuri serioase de conservare a picturilor. În acest timp,
parohul bisericii a decedat subit. Meșterii zidari intraseră cu schela în
biserică și lucrau de zor pentru terminarea cât mai grabnică a lucrărilor.
(Textul
este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna
Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 357-360 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu