În
urma cercetării frescelor de la Crișcior, în același an, 1929, profesorul
Silviu Dragomir publica un studiu pertinent despre picturile din biserică. În
continuare prezentăm cele mai semnificative fragmente din studiul istoricului
Silviu Dragomir. „Desfăcută cu grijă pictura veche din cor s-a păstrat în stare
bună. Scenele biblice, ca „Sfânta spălare a picioarelor Apostolilor”, „Cina cea
de Taină” sau Icoanele „Sfânta Născătoare” și „Sfântul Gheorghe” din naos, cât
și chenarele din ambrazura ferestrei, desfăcute acum, oferă specialistului prețioase
elemente, pentru a judeca arta maestrului zugrav”.
„Pe istoric însă îl ispitesc de îndată
picturile de pe ambii pereți din dreapta intrării, în care sunt reprezentați
ctitorii acestui vechi locaș dumnezeiesc. Dar sub tencuiala de var figurile atât
de interesante ale jupanilor români, supușii de odinioară ai regelui din Buda
au ieșit foarte deteriorate. Tabloul votiv de pe peretele de vest s-a păstrat
destul de bine. Un bărbat în floarea vieții, îmbrăcat în costum de cavaler ține
în dreapta ctitoria, iar în stânga, o femeie își întinde mâinile spre modelul
bisericuței. Dedesubt, un copil tânăr, îmbrăcat tot în costum de cavaler, își
îndreaptă mâinile spre biserică. Deasupra tabloului, doi îngeri sunt zugrăviți
în aceiași atitudine”.
Analizând modelul din pisanie,
istoricul Silviu Dragomir surprinde aspectul bisericii încă de la ctitorie. „În
turn sub acoperiș, se observă două ferestre. Ușa, care trebuie să fi fost
construită la baza turnului, nu se mai recunoaște. Nici acoperișul nu se mai
poate bine lămuri. Pe turn este așezată o cruce foarte frumos lucrată, iar la
capătul dinspre răsărit și deasupra altarului, cu acoperișul coborât, s-a
înfipt câte o cruciuliță, mai redusă în proporții, însă cu brațele duble”.
Trecând la descifrarea tabloului votiv,
Silviu Dragomir trage următoarele concluzii: „Bărbatul din tabloul votiv este
căpetenia familiei Bălea și după toate aparențele ctitorul principal al
bisericii. Fizionomia sa o putem destul de bine distinge, cu toate că ochiul
stâng e stricat de loviturile ciocanului: figura frumoasă, cu profilul
lungăreț, cu mustățile subțiri, răsfrânte în jos, pentru a încadra barba,
înfățișează cel mai vechi portret cunoscut, pe care-l avem la românii din
Ardeal. El reprezintă un tip caracteristic pe care-l întâlnești și astăzi,
adeseori, între țăranii de pe valea Crișului Alb.
Costumul său de cavaler este de o
distincție ce surprinde. Tunica strâmtă, potrivită pe talie, are culoare
deschisă, albă, după cât se pare. Ea se încheie, foarte probabil, la spate. Un
guler înalt și strâmt e cusut de tunică. Mânecile sunt larg deschise și cum
cavalerul ține mâinile ridicate, se vâd clar și mânecuțele, ce ies din vestă,
împodobite cu două rânduri de tivitură. Pe talie tunica e strânsă, iar de la
șolduri cade mai largă. Ceva mai jos de mijloc, după moda carcteristică a
epocii, cavalerul e încins cu o centură îngustă, de culoarea tunicii.
Un capăt al centurii, înnodat ușor,
formează o linie șerpuitoare și e lăsat să atârne deasupra piciorului stâng,
aproape paralel cu spada, prinsă mai în față. Dar nici spada nici tunica nu se
văd în întregime pe chipul nostru. Forma spadei însă nu se poate stabili cu
preciziune; e dreaptă după tipul obișnuit în epoca lui Ludovic, dar mai scurtă
decât cele ungurești. Pe teacă o cruce dublă, iar pe mâner e împodobită cu
șapte pietre scumpe. Pantalonii, desigur scurți, ciorapii medievali și
pantofii, nu se mai văd, așa că portretul jupânului Bălea nu apare complet.”
Descifrarea inscripției slave, așezată
deasupra cavalerului, în partea stângă, făcută de istoricul Silviu Dragomir o
redăm în traducere: „Robul lui Dumnezeu
ctitorul Bălea prezintă mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pururi
Fecioarei Maria”. În stânga imaginii bisericii e zugrăvită o femeie în
aceeași atitudine de devoțiune. Deși chipul ei a fost serios deteriorat,
istoricul Silviu Dragomir a mai descifrat câteva trăsături. Din fața ei se mai
vedea „bărbia ovală și o parte din profilul drept. Pe cap poartă o broboadă
albă, ale cărei capete cad în cute pe ambii umeri, învelindu-i. Haina neagră se
confundă cu fondul picturii, astfel că nu se mai poate distinge nimic din
croiala și forma ei. Numai la mâna stângă, întinsă înainte, se observă mânecuța
strâmtă, prinsă cu doi nasturi la încheietură. Inscripția de deasupra acestui
personaj a fost tradusă: „Roaba lui
Dumnezeu jupânița Vișe”. Din inscripție nu se precizează dacă jupânița Vișe
este soția ctitorului, dar prin comparație cu pisania de la biserica din
Streisângeorgiu, unde soția ctitorului principal ține din partea stângă chivotul,
Silviu Dragomir este de părere că personajul feminin din pisania de la Crișcior
este soția ctitorului Bălea.
Analizând imaginea copilului, Silviu
Dragomir constată următoarele: „Sub modelul bisericii și între ctitorii, pe
care i-am descris până acum, se află chipul unui băiețandru tânăr, îmbrăcat în
costum de cavaler. Dezlipindu-se tencuiala, fruntea și ochii nu i se mai văd,
ci numai nasul, gura și bărbia, pe care s-a întipărit un zâmbet copilăresc. E
îmbrăcat într-o tunică de cavaler de culoare întunecată, care la gât are un
guler alb înalt. Sub guler, pe piept, tunica se încheie cu trei nasturi.
Mânecile strâmte au la încheieturi benzi formate din două rânduri de nasturi.
Pe șolduri se vede o centură îngustă, legată ca și la ctitorul Bălea, și spada
dreaptă, cu mânerul împodobit”.
Inscripția care a existat deasupra
capului tânărului cavaler a căzut, profesorul Dragomir n-a mai avut ocazia să o
descifreze. Istoricul precizează în articolul publicat că o redă după copia
făcută de către Ștefan Pașca și a cărei traducere e următoarea: „Robul lui Dumnezeu Bălea fiul lui Jova
...?...”
(Textul
este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna
Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 353-356 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu