Neplăcut
impresionați de descoperirea picturii, care le putea întârzia lucrul, nu numai
că nu căutau să o menajeze, ci în lipsa unui supraveghetor perpetuu, conștient,
stropeau, loveau cu sălbăticie pereții care păstrau atâta bogăție istorică. În
afară de ei, indigenii curioși și inconștienți au stricat și ei neîncetat.
Dornici să „descopere” sub pictura despoiată odată de tencuială, alte figuri
mai vechi, au deteriorat și mai mult pereții, scria Ștefan Pașca.
Către sfârșitul anului 1927, Ștefan
Pașca a plecat în Italia pentru specializare în studii filologice, unde a rămas
vreme de doi ani. „Am revăzut biserica din Crișcior după doi ani, adică în
1929, și am rămas uimit de starea nenorocită a picturii. O inscripție întreagă
destul de clară înainte, dispăruse după doi ani”. „Azi – continua Ștefan Pașca
– după alți doi ani, aceleași picturi sunt într-o stare și mai rea. Și-au
pierdut aproape complet vioiciunea de altă dată a culorilor. Pe alocuri,
spărturile vechi din zid se întind mereu, sub acțiunea distrugătoare a
inconștienței credincioșilor și îndeosebi a măturii care din timp în timp
șterge praful și păienjenii și cu ei o bogăție istorică neprețuită”.
Reparațiile din anul 1927 au constat
din construirea structurii unui nou acoperiș și acoperirea cu țiglă, în locul
celui vechi din șindrilă, iar clopotnița a fost acoperită din nou cu șindrilă.
La reparația din anul 1958 s-a dat jos tencuiala exterioară, cu excepția părții
pictate, tencuindu-se paramentul zidurilor din nou și dându-le un aspect mai
liniar, uniform. Acoperișul din șindrilă al turnului a fost înlocuit cu unul
din tablă și s-a instalat un paratrăznet. În anul următor, 1959, s-au terminat
lucrările de reparație la interior, având o deosebită grijă pentru păstrarea
picturii.
Reluând firul istoriei parohiei și
bisericii din Crișcior, trebuie să amintim circulara protopopului Nicolae I.
Mihălțianu, din 5 noiembrie 1874, prin care cerea ca toți cantorii și crâsnicii
să aducă ovăsul obișnuit și cei care n-au decret să-și scoată decret că astfel
în puterea legii comunale care a intrat în vigoare să poată fi scutiți de la
toate greutățile comunale”.
O altă circulară primită din partea
protopopului Mihălțianu, la 2 martie 1878, care era adresată preoților și
epitropilor bisericilor din protopopiatul Zarandului, prin care se cerea să
trimită bilanțul pe anul 1877, să aducă protocoalele pentru revizuire. Se mai
cere „extrasele de pe socotelile bisericești și conspectele școlare pe 1877, pe
coli tipărite ce se află la subscrisul precum și specificațiunile despre cei
noi căsătoriți sub grea răspundere”.
La 2 noiembrie 1887, protopopul Vasile
Damian transmitea Oficiului parohial Crișcior suma de 2 fl. 23 cr., „ca o parte
din jumătatea venitului reprezentației teatrale dată în Brad de junimea
studioasă din protopopiatul nostru, în seara de 6/18 august, cu scopul
înmulțirii bibliotecii parohiale”. La 16 octombrie 1888, preotul Ioan Perian
convoacă epitropia și membrii comitetului parohial pentru data de 18/30
octombrie când protopopul Vasile Damian va ieși în „vizitațiune canonică pentru
a cerceta mersul administrațiunii în afacerile bisericești, școlare și epitropești”.
„Deci pe ziua amintită epitropii
Gheorghe Bocan și George Almășan și onorații membrii ai comitetului parohial
sunt poftiți nesmintit a se prezenta cu toții în localitatea școlii noastre, la
2 ore, după amiazi, spre a primi în mijlocul nostru pe Prea Onoratul Domn
p(roto)presbiter”.
La 23 noiembrie 1894, protopopul Vasile
Damian transmitea Oficiului parohial Crișcior ca în „limba de corespondență, onorate
domnule să te folosești întotdeauna de limba oficiului și de manipulațiune care
este cea română, dictarea pedepselor să se facă de către comitetul parohial în
măsura prescrisă de lege”. Întrucât școlile confesionale se susțineau doar de
comunitățile românești, protopopul Vasile Damian cerea preoților, la 31
decembrie 1895, să facă colectarea de ajutoare în favorul școlilor noastre
confesionale”. Pe spatele adresei protopopiatului, preotul Ioan Perian notează:
„s-a colectat 4 fl., 50 creițari”.
În anul 1896, comitetul parohial
Crișcior aproba plata unei taxe de 15 creițari de fiecare elev care cercetează
școala. În 9 septembrie 1901, membrii comitetului parohial erau convocați
pentru îndeplinirea candidării la postul de învățător devenit vacant. Din
comitetul parohial Crișcior făceau parte: Faur Avram, Macra Mihai, Grama
Nicolae, Moț Petruț, Nicolae Grec, Nicolae Toderaș, Dimitrie Moldovan, Nicolae
Tebieș, Toda Gherasim, Pleșa Gheorghe I. Lazăr și supleanții Dan Candin, Oprea
Iosif, Ioan Faur și Petru Vârciu.
La 14/27 octombrie 1901, învățătorul
Ioan Faur în numele comitetului parohial a solicitat antistiei comunale suma de
60 de coroane, bani prevăzuți în buget „pentru procurarea de cărți și rechizite
de școală pruncilor lipsiți”. Pe verso-ul adresei se notează că Oficiul
parohial adeverește primirea celor 60 de coroane.
Preotului Ioan Perian i se cere de către protopopiat ca
având calitatea de catehet al elevilor de la școlile străine, în termen de 8
zile să informeze despre următoarele probleme:
·
Cât este remunerația care o primești de
la stat, de la Veneratul Consistoriu sau din alt loc?
·
Care este caracterul instituției de
învățământ?
· Cât
e depărtarea locuinței domniei tale, în kilometri, până la locul de școală în
care se propune învățământul religios?
Pe
spatele adresei primite este conceput răspunsul preotului Ioan Perian:
1. Remunerarea
de la Societatea Minieră „Ruda 12 Apostoli” este de 60 coroane
2. Caracterul
privat al societății,
3. Numărul
elevilor este de 47.
4. Depărtarea:
1 km
Pentru a cunoaște momentele dificile
prin care trece parohia ortodoxă Crișcior în anii primului război mondial să
urmărim raportul întocmit de preotul Ioan Perian pentru anul 1917. „Trebuie să
fac amintire că după ce rezbelul din lumea mare încă și după trei ani și
jumătate tot mai durează, pe lângă jertfele de sânge aduse în anii trecuți, au
mai căzut jertfă membrii acestei parohii Neag Simion, în urma rănilor suferite
ca lucrător militar, iar Furdui Ilie mort pe câmpul de luptă la 27 august 1917,
iar mulți alții răniți și căzuți prizonieri în Rusia, Italia, România etc. Ca
urmare a stării de război a scăzut numărul căsătoriilor religioase și a crescut
numărul perechilor care trăiesc în concubinaj. În anul 1916, 10 perechi trăiau
în nelegiuire, iar în 1917 se mai adaugă 1 pereche. Drept urmare crește și
numărul copiilor născuți nelegitim la 4 din care 1 băiat și 3 fete.
Frecventarea
bisericii de către credincioși era în scădere. „Cercetarea bisericii din partea
credincioșilor nici acum, după ce ne-a trimis Dumnezeu pedeapsa cruntului
război din lumea mare, care ar avea de urmare înfrângerea, înmuierea inimilor
împietrite nu o putem privi de mulțumitoare și îndestulătoare”. În anul trecut
nu s-au făcut colecte afară de cutia din biserică destinată pentru înmulțirea
fondului cultural, adunându-se suma destul de frumoasă de 98 cor., 79 fileri”.
(Textul
este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna
Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 360-362 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu