Străvechi leagăn de pământ românesc, locaş străbun de cuget
şi simţire românească, comuna Crişcior sălăşluieşte durabil în istoria neamului
. Aşezată pe cele două maluri ale Crişului Alb, înconjurată de culmile domoale ale
dealurilor, frumoasa noastră comună Crişcior este una dintre cele mai vechi comune
ale judeţului Hunedoara .
Documentele vremii pomenesc prea puţin despre localitatea
Crişcior.
Crişciorul apare într-un document din 1404, când regele
Sigismund al Ungariei, răsplăteşte pe voievodul Bâlea, fiul lui Boar din Crişcior,
pentru serviciile aduse coroanei ungare prin donaţia mai multor moşii din districtul
Crişului Alb.[1]
Localitatea Crişcior este atestată, potrivit pisaniei la
1411 în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Crişcior, inscripţie dispărută în
sec. XVIII.
În 1415, Crişciorul e amintit ca loc de reşedinţă a
unui voievod român, ale cărui drepturi se întindeau peste tot Zarandul şi care
se bucura în exercitarea funcţiunilor lui de o însemnată autoritate şi
autonomie, neavând nici un fel de legătură cu fişpanul comitatului, ci fiind
supus direct comitelui de Timişoara.[2]
Coriolan Suciu consideră că prima menţiune documentară
a localităţii Crişcior este din anul 1439. Toponimul Crişcior a fost creat prin
extensiune după cel al râului Crişul Alb.[3]
La începutul evului mediu, după cucerirea Transilvaniei
de către maghiari, din rândul populaţiei româneşti se ridică cnezi şi voievozi,
care pentru obţinerea unor privilegii se maghiarizează. Chiar şi după cucerirea
maghiară în Ţara Zarandului s-au păstrat mult timp instituţiile administrativ-teritoriale
româneşti sub forma de districte. În anul 1404 într-o diplomă este amintit
districtul Crişul Alb, care cuprindea în mod sigur şi Crişciorul, district care era condus de cnezi români,
între care şi Bâlea din Crişcior, ctitorul Bisericii Adormirii Maicii Domnului din
localitate.
BISERICA ORTODOXĂ DIN CRIŞCIOR, ctitorie a voievodului
Laslău Bâlea, construită în anul 1404, păstrătoare a unor elemente de arhitectură
romanică şi pictură bizantină de excepţională valoare, este unul dintre monumentele
istorice reprezentative ale judeţului Hunedoara.
Voievodul Bâlea
a zidit biserica ortodoxă din Crişcior, care este aşezată pe o mică colină din centrul
satului Crişcior, la poalele dealului Pietroasa, în mijlocul unei pajişti
verzi, împrejmuită cu un zid scund de bolovani, cu turnul ca o prismă pare că glăsuieşte:”Aici am fost, aici am
rămas. Temelia a crescut în inima pământului de nu mă poate nimeni şi nimic
clinti din loc”.
Hramul acestei biserici este „Adormirea Maicii Domnului”
care se prăznuieşte la 15 august.
Ctitorul a putut fi identificat numai după descoperirea
picturii originare în 1927. Inscripţiile ne arată precis că acesta este jupânul Bâlea, străbunul
unei familii de cneji români din Crişcior, care au trăit la sfârşitul secolului
XIV. Profesorul Silviu Dragomir considera că acest locaş „este construit şi pictat în epoca Angevinilor, chipul jupânului Bâlea fiind
cel mai vechi portret cunoscut pe care-l avem la românii din Ardeal”[4], iar prof. V.Vătăşianu
mărturiseşte: „ Am cercetat în România 800
de biserici şi mănăstiri şi numai la Crişcior am aflat masa cu Cina cea de Taină
în formă de potcoavă, dovadă că această pictură este din sec. XV, când se picta
aşa”.[5]
Pe lângă această biserică mulţi trec cu indiferenţă,
fără să bănuiască ce comori de istorie şi artă păstrează rusticul monument.
Strălucind cu îmbrăcămintea simplă a varului curat, stă Biserica Ortodoxă,
reprezentanta credinţei băştinaşe, neclintită din loc cu toate loviturile din vremuri.
Construită din cărămidă şi piatră, având faţadele tencuite, biserica are dispoziţie
planimetrică des întâlnită la monumentele hunedorene, fiind alcătuită dintr-un turn
clopotniţă pe latura de vest, dintr-o navă prelungă şi dintr-un altar. Absida altarului,
poligonală la exterior şi semicirculară la interior, este opera unei refaceri din
secolul trecut, când vechiul altar a fost dărâmat, nava a fost prelungită spre răsărit,
după care a fost construit un altar nou. Cu ocazia acestor lucrări au fost lărgite
şi ferestrele bisericii, vechiile chenare fiind sacrificate. Au fost păstrate din
fericire portalurile originale, în arc funt şi cu profilatură specifică goticului transilvănean,
care ajută la încadrarea în epocă a edificării monumentului.
Aşezată pe un loc mai ridicat, construcţia a suferit în
cursul timpului mai multe reparaţii şi refaceri. Mai importantă decât arhitectura,
care în urma refacerilor repetate a fost transformată (altarul de pildă, este construit
în secolul al XIX-lea), este pictura acestui monument istoric, zugrăvit odinioară
atât în interior, cât şi la exterior, care demonstrează şi o anumită influenţă orientală.
Pe lângă scenele biblice de o reală valoare sunt picturile de la dreapta şi stânga
intrării, care reprezintă tabloul votiv cu ctitorii bisericii, jupân Bâlea cu soţia
Vişa şi un fiu (pe peretele din dreapta), ţinând pe mâini biserica, precum şi alţi
membri ai familiei (pe peretele opus ).
În interior, pe pereţii din partea apuseană mai pot fi
văzute numeroase fragmente din pictură murală, care prin valoarea lor artistică
şi semnificativ istorică atrag în mod deosebit atenţia, oferind întregului monument
o neaşteptată importanţă. Mai pot fi identificate o serie de scene din ciclul cristologic
– „Spălarea picioarelor”, „Cina cea de taină”, „Purtarea crucii” - de asemenea o
reprezentare a Sfântului Gheorghe omorând balaurul, figuri de sfinţi.
Pe peretele sudic,
în stânga intrării sunt înfăţişaţi cei trei regi maghiari sanctificaţi: Ştefan,
Emeric şi Ladislau. Prezenţa acestei imagini într-o biserică românească este lesne
de înţeles, fiind vorba despre un omagiu pe care cnezii români trebuiau să-l presteze
faţă de coroana maghiară suverană, încă din 1279, la Conciliul de la Buda, se hotărâse
obligativitatea acestui omagiu fără de care nu se putea construi nici o biserică
„schismatică” ortodoxă adică mai ales din piatră.
La Crişcior reprezentarea celor trei regi apare cu atât mai firească cu cât ctitorul
monumentului se număra printre nobilii de
prestigiu ai Zarandului, deseori răsplătit pentru meritele sale de către coroană.
Figura ctitorului,
împreună cu aceea a soţiei sale, stăruie pe peretele vestic al bisericii, în cadrul
unui tablou votiv, deseori apreciat pentru calităţile artistice, printre cele mai izbutite
din întreaga artă românească. Inscripţia pictată cu elegante caractere chirilice,
îl denumeşte astfel „Robul lui Dumnezeu „, ctitorul „jupanul Bâlea”, soţia sa fiind
„jupaniţa Vise”.
Prin toate caracteristicile
lor, picturile care decorează interiorul bisericii din Crişcior se clasează printre
cele mai valoroase exemple de pictură românească hunedoreană de la începutul secolului
al XV-lea, subliniind o dată mai mult acel efort de afirmare şi pe plan artistic
al cnezilor români.
La exterior,
pe peretele nordic, biserica din Crişcior păstrează resturile unei ample reprezentări
a „Judecăţii de apoi”. Datarea acestei imagini este controversată încă, se pare
însă că a fost executată în a doua jumătate a secolului XV, în perioada în care, în părţile hunedorene, activitatea zugravilor
locali străbătea o nouă perioadă de înflorire.
[1] Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, I/2,
culese, adnotate şi publicate de Nicolae Densuşianu, Bucureşti, 1891, p.433 .
[2] Romulus Neag, Monografia municipiului Brad, 2004,
p.37-38.
[3] Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania,
vol. I, Bucureşti, 1966, p.52
[4] S. Dragomir, Vechile
biserici din Zarand şi ctitorii lor în sec XIV-XV, Cluj, 1930, p. 1-36
[5] V. Vătăşianu, Istoria artei feudale în
Ţările Române, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1959, p. 143
Institutor FRUJA LILIANA,
Şcoala Generală Clasele I-VIII Nr. 1 Crişcior
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu