Biserica
din Crișcior se înscrie printre cele mai vechi și valoroase monumente de
arhitectură religioasă din Transilvania. Biserica este așezată pe un platou de
unde domină comuna Crișcior. Având un plan dreptunghiular, cu altar poligonal
în exterior și circular în interior, în partea de vest cu turnul clopotniță, cu
foișor la ultimul nivel, biserica din Crișcior a suferit o serie de
transformări de-a lungul anilor. Mai semnificative și remarcate de specialiști
în lucrările lor, transformări vizibile și în momentul de față, sunt: alungirea
navei spre est, reconstruirea altarului, refacerea tavanelor și executarea de
noi deschideri pe latura de sud (o ușă și două ferestre largi) în vreme ce intrarea
inițială de pe latura de nord a fost zidită.
La aceste modificări se adaugă corul
obișnuit bisericilor transilvănene, construit în tinda rezervată femeilor, care
în prezent nu mai există, deschiderea ușii de pe peretele de vest al
pronaosului ce face trecerea spre turnul clopotniță, construirea foișorului de
lemn de la ultimul nivel al turnului – clopotniță și schimbarea învelitoarea
acoperișului, care inițial a fost din paie, apoi din șindrilă și în prezent din
țiglă.
Lipsa elementelor de arhitectură și
artă decorativă care să permită o încadrare cronologică și stilistică, au
determinat efectuarea unor cercetări arheologice atât în interiorul cât și în
exteriorul bisericii, în vara anului 1989. Cercetările au fost realizate de
specialiști ai Muzeului din Deva, sub coordonarea regretatului arheolog Dan
Mircea Lazăr. Cu prilejul cercetării arheologice a fost surprinsă fundația unei
construcții anterioare, având caracter laic, fiind probabil o locuință, al
cărei plan se înscrie atât în interiorul cât și în exteriorul planului
bisericii ctitorită de cneazul Bălea.
Cu această ocazie a fost descoperită și
fundația absidei altarului construită în vremea lui Bălea, având o formă
pătrată, cu dimensiunile interioare 3, 30 X 3, 25 m. Masa pristolului avea
dimensiunea de 1, 69 X 1, 50, locul ei fiind marcat de lespezi de piatră și
mortar din var și nisip. În interior au fost descoperite două morminte, unul al
unui individ matur și al doilea al unui copil. Inventarul descoperit, două
monede de argint, un dinar de la Ferdinand I din secolul al XVII-lea, emisă de
Leopold I, nu aduc argumente decisive pentru o nouă datare a bisericii de la
Crișcior.
Cercetările arheologice au evidențiat
existența a trei construcții: una având caracter laic și fiind cea mai veche, a
doua a cărei plan marchează absida altarului, nava și turnul clopotniță
reprezentând biserica ctitorită de cneazul Bălea, vizibile fiind doar nava și
turnul – clopotniță și a treia, actuala biserică rezultată prin prelungirea
navei bisericii vechi prin construirea noii abside a altarului.
Întrucât cercetările arheologice nu au
descoperit dovezi materiale pentru a coborî datarea bisericii, s-a apelat la
documentele scrise. În anul 1773, pretinșii descendenți ai cneazului Bălea,
nobilii Kristyori, vrând să dovedească originea lor mai veche, au căutat
documente din care să rezulte că strămoșul lor a primit dreptul de proprietate
asupra câtorva sate, printre care și Crișcior, încă din timpul lui Sigismund de
Luxemburg. Primul istoric care a atras atenția asupra falsității acestor
documente a fost Silviu Dragomir.
Pentru
a încerca o datare cât mai aproape de realitate, istoricii de artă au analizat
fragmentele de pictură ce se mai păstrează, scăpate ca prin minune de ciocanele
meșterilor care au reparat în câteva rânduri biserica. Despre pictura bisericii
se bănuia doar că există până în anul 1927.
Conform
unei însemnări din registrul parohial, lucrările de renovare au început la 1
septembrie 1927, de către întreprinzătorii Avram Briciu din Buceș și Petru
Morariu din Abrud Sat, pentru prețul de 50 000 lei. Lucrările care erau
prevăzute în deviz constau din tencuirea și văruirea pereților precum și
poditul bisericii. Dându-se vechea tencuială jos, s-a descoperit o pictură
veche și inscipții vechi slavone de o mare însemnătate istorică.
Imediat s-a dat de știre despre această
descoperire Consiliului arhiepiscopesc din Sibiu, Comisiunii Monumentelor
Istorice din Cluj, profesorilor Nicolae Iorga și Ioan Lupaș. Dar la 5
septembrie 1927 moare subit preotul Ioan Perian, fără să se bucure de
senzaționala descoperire din biserica în care slujise aproape 50 de ani.
La 15 noiembrie 1927, protopopul
Zarandului comunica Oficiului parohial din Crișcior că „pentru descifrarea
inscripțiilor slavone și pentru conservarea picturii bisericii din Crișcior va
ieși la fața locului d-l. prof. Univ. Dr. Silviu Dragomir. Din cauza timpului
de toamnă târzie și a programului încărcat profesorul Dragomir n-a ajuns la
Crișcior în data anunțată.
Oficiul parohial Crișcior scria, la 7
aprilie 1928, Consistoriului arhiepiscopesc din Sibiu, informând despre
demersurile făcute: „am scris și noi d-lui prof. Dragomir la Cluj, cu toate
acestea nici până azi n-a sosit la noi, așa că inscripția slavonă care poate să
reprezinte mare valoare istorico – bisericească din zi în zi se șterge.
La 11 aprilie 1928, vicarul episcopesc
Matei Voileanu scria Oficiului parohial din Crișcior următoarele: „Și noi am
scris d-lui prof. Silviu Dragomir din Cluj. Ar fi bine să facă un raport și
prefectul județean care ar putea invita un specialist să copieze inscripțiile.
Parohia să se îngrijească de conservarea lor până va ajunge și acolo un expert.
Încearcă încă o dată a te adresa d-lui prof. Dragomir sau Lupaș la Cluj. La 1
mai 1928 este concepută o scrisoare care va fi adresată separat celor doi
profesori din Cluj, Silviu Dragomir și Ioan Lupaș, cu următorul conținut: „Cu ocazia renovării bisericii ortodoxe
române din comuna noastră ... dezvelindu-se tencuiala s-a descoperit o pictură
veche și o inscripție veche slavonă pe care n-o știm descifra”. „Din august anul trecut stă această
descoperire necercetată de nimeni și acum începe să se șteargă literele care
poate să ne spună multe, am intervenit în toate părțile, la Consistoriul
Arhiepiscopesc Sibiu, la Comisia Monumentelor Istorice, la Ministerul de Culte,
dar până azi nu ne-a venit nimeni. Prea Veneratul Consistoriu m-a sfătuit să mă
adresez D-voastră”.
În continuarea scrisorii se menționează
vizita profesorului Nicolae Iorga la Crișcior, încă înainte de a se descoperi
pictura. „D-l prof. Iorga a vizitat această biserică în două rânduri, înainte
de demolare și ne-a spus că „e zidită de pe la anul 1411 și că trebuie să fie
pictată”. După repetate demersuri ale autorităților civile și bisericești din
Zarand, la 13 septembrie 1929 se deplasează la Crișcior una dintre cele mai
numeroase și competente comisii din partea Comisiunii Monumentelor Istorice,
Secția pentru Transilvania, formată din profesorii Silviu Dragomir, Constantin
Daicoviciu, Em. Panaitescu Pop, la care s-a alăturat și ministrul Alex
Lapedatu, care au vizitat și examinat străvechile fresce.
(Textul
este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna
Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 348-352)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu