Preoți care au funcționat în parohia ortodoxă Crișcior (partea a II-a)

Nicolae Perian (1874-1876) s-a născut în anul 1820, fiind fiul cel mai mic al protopopului Tovie Perian. Urmează cursurile Școlii din Zlatna timp de un an și jumătate (1838-1840). Se menționează că în timpul școlii „cu cinste s-a purtat”, învățând cu sârguință citirea și scrierea cu „litere latinești”, „cântările rituale” și „aritmetica”. În acest timp rămâne orfan de tată (+1839) și abia de prin anul 1845-1846 își continuă studiile la Gimnaziul din Blaj unde studiază morala, dogmatica, istoria bisericii, geografia și istoria universală, obținând calificative excelente. După terminarea gimnaziului ocupă postul de învățător la școlile din Zlatna, Abrud și Baia de Arieș.

         În timpul revoluției din anii 1848-1849 se înrolează ca „maior” în legiunea lui Avram Iancu și participă la luptele cu hoardele lui Hatvany și Kemeny și a fost martor la uciderea deputatului Ioan Dragoș. După revoluție pleacă la Sibiu unde studiază teologia (1853-1854) și după absolvire este hirotonit pe seama parohiei Filezoaia – Ilia. După 20 de ani (1874), preotul Nicolae Perian este numit administrator al parohiei Crișcior. În actul de numire protopopul Nicolae Mihălțian îi dă sfaturi părintești de înaltă ținută morală: „Să te porți cu blândețe și bună voință către popor, având în grijă de a-l paște cu învățături morale evanghelice și a-l lumina cu toată ocaziunea prin propovăduirea cuvântului dumnezeiesc”.

         Preotul Nicolae Perian a decedat la 3 august 1876, după doi ani de păstorire a parohiei Crișcior. De la Nicolae Perian a rămas un manual școlar intitulat „Prietenul sau voitorul de bine al pruncilor și tinerimii românești”.

         Ioan Câmpeanu (1876-1877) paroh în Rovina. A administrat parohia după moartea preotului Nicolae Perian. În aceeași perioadă a mai îndeplinit funcția de administrator al parohiei și preotul Petru Pop din Bucureșci.

         Ioan Perian (1877-1927). S-a născut în anul 1858 probabil în Filezoaia, unde tatăl său era preot. Tânărul Ioan Perian a urmat pedagogia și teologia la Sibiu și la vârsta de 18 ani a absolvit-o (1875-1876) și a fost hirotonit pe seama parohiei Crișcior, la un an după moartea tatălui său (1877).

         Într-o scurtă notă, din anul 1878, se menționează câteva date despre acest preot: „Crișcior, preot Ioan Perian, paroch, sfințit prin Arh. (Arhiepiscopul) Miron Romanul, n-are singhelie, nu este duhovnic”. În îndelungata sa carieră preoțească, a îndeplinit în paralel și funcția de învățător timp de aproape 10 ani. „Personalitate complexă, putere de muncă neistovită, inteligență vie și cultură vastă, talent oratoric și publicist versat, figură impunătoare de părinte adevărat a preotului Ioan Perian, calități prin care și-a cucerit respectul și dragostea credincioșilor și prețuirea superiorilor”.

         Încă din primii ani de preoție un gând l-a preocupat permanent: restaurarea bisericii voievodale la care slujea. În acest sens, în anul 1899 a inițiat o colectă, care în anul 1907 se ridicase la suma de 6000 de coroane. Vitregia vremurilor nu i-au permis să înceapă lucrările de restaurare până în vara anului 1927.

         Preotul Ioan Perian inițiază și un fond pentru zidirea unei noi biserici. Pe seama acestui fond, preotul Ioan Perian a lăsat personal, la moartea sa suma impresionantă de 10 000 lei numerar. A căutat să doteze parohia cu terenuri arabile și pădure. La insistențele sale s-a achiziționat o pădure de fag și stejar de 23 iugăre și 600 stânjini pătrați, care printr-o exploatare rațională să contribuie la edificarea acelui nou locaș. De asemenea a mai cumpărat două terenuri de pământ arabil, folosite ca sesie parohială.

         Preotul Ioan Perian a înființat 3 fonduri:

1.    Fondul Pomului de Crăciun (1901) având destinația ca din dobânzile lui să se distribuie copiilor săraci de școală ajutoare materiale ce se ofereau în Duminica dinaintea Nașterii Domnului.

2.    Fondul Paștilor (1904) din veniturile căruia să se procure pâinea și vinul de Sfintele Paști.

3.    Fondul cultural (1907), pentru acoperirea salariului învățătorului de la școala confesională a parohiei.

Preotul Ioan Perian a publicat în „Telegraful român” din 1888, un articol în care a pledat pentru retipărirea tuturor cărților rituale căci pe cele chirilice le considera superflue, balast netrebuincios. Pasionat pentru cercetarea trecutului parohiei Crișcior, preotul Ioan Perian publică în „Telegraful român” din 1907 „Monografia comunei Crișcior” un studiu metodic, bine documentat și destul de critic pentru timpul și posibilitățile de atunci. Preotul Ioan Perian a lăsat un volum de memorii, privind trecutul familiei sale, precum și o colecție de predici religioase, care au rămas în păstrarea fiului său preotul Virgil Perian din Brad.

A introdus, încă din anul 1903, „Condica parohiei Crișcior” iar din 1906 „Cartea de Aur”, un volum de 520 de pagini. Preotul Ioan Perian a avut 10 copii pe care i-a crescut în morala creștină și celor ajunși la maturitate le-a asigurat susținerea prin școli. Capacitatea și vrednicia acestui preot a fost apreciată de superiorii săi. Încă din anul 1886 a fost cooptat în scaunul protopresbiterial al Zarandului, iar în anul 1922 a fost distins cu brâu roșu și apoi decorat cu ordinul „Răsplata muncii pentru biserică”.

Virgil Perian (1927-1929). În vacanța de aproape doi ani care a urmat după moartea sa, parohia a fost administrată de fiul său, preotul Virgil Perian.

Ilarion Felea (1927-1929) paroh în Valea Bradului. În acceeași perioadă protopopiatul Zarandului l-a desemnat și pe Ilarion Felea să administreze parohia Crișcior. Dar alegerea sa n-a fost aprobată de Consistoriul din Sibiu.

(Textul este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 356-358)

Ospățul cel mare

Iisus a spus fariseilor această pildă: Un om oarecare a făcut o masă mare, la care a chemat o sumă de lume. La vremea mesei, a trimis pe sluga sa să vestească pe cei chemați că toate sunt gata și să vină. Fiecare însă a început a se lepăda, născocind fel de fel de pricini: unul că a cumpărat o țarină și vrea să se ducă s-o vadă, altul că a cumpărat cinci perechi de boi și vrea să se ducă să-i încerce, celălalt că s-a căsătorit și nu vrea să-și lase femeia singură. Venind înapoi, sluga spuse stăpânului său acestea.

Mâniindu-se, stăpânul porunci slugii sale să iasă la răspântiile ulițelor și să aducă la masa sa săracii, betegii, schiopii și orbii pe care-i va întâlni. Și, împlinind porunca stăpânului, sluga veni de-i spuse că tot au mai rămas locuri la masă. Iar Domnul a zis slugii să iasă din nou la drum și s-aducă cu sila pe cei pe care-i va afla în cale, spre a umple casa sa, căci, a adăugat el: „Nici unul dintre bărbații care au fost chemați întâi nu va gusta din cina mea!”

Popescu I. Băjenaru, Sfânta Scriptură pentru popor, Editura Compania, 2010, p. 120

Biserica din Crișcior în Duminica a II-a din Postul Învierii Domnului

Această Duminică le-a oferit credincioșilor din localitate șansa de a medita la urcușul duhovnicesc spre marea sărbătoare.

Sub îndrumarea părintelui Cioara Trif Traian, ei au încercat să se apropie de Dumnezeu prin Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei și să desprindă învățătura pe care Biserica ne-o oferă în Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum și prin exemplul Sfântului Grigorie Palama.

Preoți care au funcționat în parohia ortodoxă Crișcior (prima parte)

Petru Popa și Popa Iuon sunt primii preoți care au funcționat la Crișcior fiind amintiți în Conscripția lui Ioan Inochentie Micu din anul 1733.

Popa Pătru și Popa Adam, conform unei însemnări de pe un Antologhion de Râmnic (1745) au fost preoți în parohia Crișcior: „Eu Popa Pătru din Crișcior am dat 28 florinți pe această carte; eu Popa Adam din Crișcior, ficioru lu Popa Pătru din Crișcior, scris-am eu Popa Dănilă, 1784”.

Daniil Popovici și Gabor Nemeș sunt preoții vizitați de către episcopul ortodox Gedeon Nichitici, în anul 1786.

Gavriil Neamț este preotul din Crișcior care a semnat Protocolul vizitațiunii episcopului Nichitici din partea Parohiei ortodoxe Crișcior. La David Prodan, Gavriil Neamțu este diac și el ar fi intervenit în timpul răscoalei pentru a nu fi omorâte doamnele pământești, pentru care gest Popa Costan l-ar fi lovit cu bâta. (David Prodan, Răscoala lui Horea, II, p. 251)

Constantin Turcin (sau Popa Costan) și Popa Dănilă amintiți ca participanți la Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1784. Constantin Turcin sau Popa Costan a fost condamnat „să i se taie capul și ca un terifiant exemplu pentru alții să i se înfigă în țeapă, iar corpul să-i fie pus pe roată”. (Ibidem p. 501). Pedeapsa i-a fost comutată în 3 ani de închisoare.

Despre Popa Dănilă unele documente amintesc că a păstorit credincioșii din Crișcior din 1785 până în anul 1816 când s-ar fi sinucis. Conform unei informații pusă în circuitul științific de către părintele Miron Oprișa, pe foaia de titlu a Antologhionului de Râmnic (1745) este scris „Această sfântă carte s-a luat din neamul Fieresc popii Dănilă.” Popa Dănilă este identificat de către preotul Miron Oprișa ca fiind același cu cel din 5 decembrie 1784, care la îndemnul episcopului Nichitici cerea răsculaților să părăsească răscoala și să se întoarcă la casele lor.

Daniil Feier amintit în anul 1805, care a fost hirotonit la Arad în anul 1802.

Nicolae Toda (1816-1866), era originar din Crișcior și a păstorit credincioșii în vremurile grele ale revoluției române din 1848-1849. Biserica din Crișcior, la care slujea, a fost incendiată de trupele maghiare invadatoare a Zarandului în drumul lor spre Abrud. Repararea bisericii s-a făcut cu grele sacrificii de către credincioșii din întreaga parohie la îndemnul preotului Nicolae Toda. Conform unui document din arhiva parohiei, în anul 1852, se dăruiește bisericii din Crișcior de către împăratul Francisc Iosif I un ajutor de 400 florini argint.

         Teodor Munteanu (1866-1871), a sprijinit timp de 2 ani (1864-1866) pe preotul Nicolae Toda până la moartea sa întâmplată la 14 aprilie 1866. El a îndeplinit funcția de învățător la școala din Crișcior. Conform unei însemnări de pe Liturghierul de Sibiu, tipărit în anul 1856, Teodor Munteanu a fost hirotonit ipodiacon la 27 septembrie 1864, de la această dată până la moartea lui Nicolae Toda la sprijinit în săvârșirea sarcinilor preoțești. Preotul Teodor Munteanu urmează în parohie lui Nicolae Toda și a păstorit credincioșii din parohia Crișcior până la decesul său, la 24 martie 1871.

         În „Telegraful român” din 9 septembrie 1871, protopopiatul Zarandului a publicat concurs pentru: „intregirea acestei parohii, compusă din 163 de familii, emolumentele împreunate cu această parohie fiind 100 fl. v. a. pe tot anul și stola obișnuită; totodată alesul paroh va avea a purta și oficiul învățătoresc, care e împreunat cu salariul de 200 fl. v. a. cvartir liber și lemne trebuincioase de foc. Pentru concurs nu s-au prezentat candidați, astfel că parohia Crișcior a fost administrată de către preotul din Zdrapți, Ioachim Comșa.

         Ioachim Comșa (1871-1872), paroh în Zdrapți, administrator al parohiei Crișcior, în perioada vacanței. Acest preot a absolvit cursurile teologice din Sibiu în anii 1858/1859. În timpul său a fost construită prima casă parohială, din lemn, amplasată lângă biserica din Crișcior.

         Simion Băcilă (1872-1873). Continuându-se vacanța parohiei, la administrarea parohiei Crișcior este numit Simion Băcilă, el îndeplinind și funcția de învățător. După ce a funcționat mai bine de un an de zile, Simion Băcilă a plecat în parohia Ormindea. Întrucât parohia Crișcior nu dispunea de teren arabil și fânaț, Consistoriul din Sibiu acordă 200 fl. v. a. pentru a cumpăra pământ pe seama bisericii.

         Petru Pop (1873-1874). După plecarea preotului Simion Băcilă la parohia din Ormindea, pentru administrarea parohiei Crișcior este numit preotul din Bucureșci, Petru Pop. După o vacanță de aproape trei ani, începând din anul 1874, aici se alege ca preot, un slujitor al bisericii ortodoxe din renumita familie Perian din Trestia.

(Textul este preluat din cartea Ioachim Lazăr, Comuna Crișcior – Monografie, Editura Călăuza v.b. 2016, p. 365-366)